Considerații privind dezvoltarea cicloturismului în Munții Hășmaș și Giurgeului

Cu ocazia Zilelor Academice Ieșene 2017, în cadrul secțiunii Repere Actuale în Dezvoltarea Rurală, Lucian Tanasă a prezentat lucrarea Considerații privind dezvoltarea cicloturismului în Munții Hășmaș și Giurgeului.

Rezumat:

În România, la nivelul ultimilor ani, se poate constata o cerere tot mai ridicată a turiştilor români pentru vacanţele active în perioada estivală, care implică în dese cazuri şi utilizarea bicicletei ca mijloc de recreere. Zonele turistice consacrate ale Munţilor Hăşmaş şi Giurgeului oferă premize bune de dezvoltare a cicloturismului amator/profesionist, oferind peisaje pitoreşti, numeroase trasee turistice care pot fi explorate şi cu bicicleta, posibilităţi numeroase de cazare în staţiunile/ localităţile din împrejurimi, o multitudine de
obiective turistice). De altfel, patrimoniul natural şi antropic al zonei (Cheile Bicazului, Lacu Roşu, Cheile Bicăjelului, Masivul Hăghimaş, apele minerale din zona Borsecului, izvoarele Oltului şi Mureşului, localităţile rurale păstrătoare de tradiţii locale, Castelul Lăzarea, bisericile vechi din lemn, peşterile amenajate/ neamenajate din zonă
şi sălbăticia acestor munţi) atrag inclusiv cicloturişti străini, zona fiind inclusă pe lista ciclotraseelor „must see” din România. Prezentul articol analizează potenţialul cicloturistic din zona Munţilor Hăşmaş şi Giurgeului şi evidenţiază o serie de cicloturistice tematice cartate prin GPS.