Codrin Dinu Vasiliu

Codrin Dinu Vasiliu

Nu sunt un expert în socio-economia rurală. Pregătirea mea este în filosofie, cu preocupări care țin de teoriile criticii și interpretării (hermeneutică) și antropologie digitală. Dar consider că filosofia trebuie să mai coboare și în stradă. Sau să mai iasă și pe uliță, după cazul de față. 

Implicarea mea în Rural Development Research Platform a fost încă de la început, din ianuarie 2016, când, împreună cu Ioan Sebastian Brumă și Lucian Tănasă, am înființat acest grup informal de cercetări interdisciplinare în domeniul dezvoltării rurale. Pentru mine, la început, a fost ceva mai dificil, având în vedere aria mea de pregătire. Dar, ușor, ușor, am realizat că am, de fapt, un avantaj. Acela că văd lucrurile diferit față de colegii și prietenii mei în ceea ce privește socio-economia rurală. Este, cum s-ar spune, un clișeu profesional, dar și o oportunitate.  

În cadrul grupului RDRP m-am implicat mai ales în activități de dezvoltare a tehnologiilor digitale dedicate cercetării științifice cu privire la mediul rural, în activități de analiză, interpretare și conceptualizare a temelor specifice socio-economiei rurale și, nu în ultimul rând, în activități formative atât pentru mine, cât și pentru cei cu care am avut ocazia să mă întâlnesc. 

RDRP Codrin Dinu Vasiliu

Cercetător în științele sociale

Doctor în filosofie

Vicepreședinte RDRP

  • Coordonator al Departamentului de Tehnologii Digitale Discursive din cadrul Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane”, al Academiei Române, Filiala Iași.
  • Domeniul său principal de formare academică constă în filosofie, cu înclinație specială înspre teoria cunoașterii și cultura digitală.
  • Este, de asemenea, interesat de filosofia practică și de posibilele aplicații ale discursului speculativ în domenii precum transferul de cunoaștere și antropologia contemporană (antropologie rurală, antropologie vizuală, antrozoologie, comportament consumator). 

Afiliere

Institutul de Cercetări Economice și Sociale al Academiei Române, Filiala Iași. Coordonator al Departamentului de Tehnologii Digitale Discursive

Domenii științifice

Teoria interpretării, antropologie digitală, teoria critică a fotografiei, sisteme de transfer de cunoaștere, epistemologie, metafilosofie

Expertiză tehnică

Dezvoltare web, design grafic, fotografie, baze de date, tehnologii digitale integrate, media de socializare

contact