Despre istorie și generații

Suferim, în general, de două supărări fundamentale. Una este metafizică și este destul de complicată, pentru că trimite la teme precum sinele, eul, ființa. Alta este tehnologică și este mult mai simplă, pentru că dă în discursul alienării.

Suferim, în general, de două supărări fundamentale. Una este metafizică și este destul de complicată, pentru că trimite la teme precum sinele, eul, ființa, adevărul și așa mai departe. Alta este tehnologică și este mult mai simplă, pentru că o ia mereu pe scurtătură și dă în discursul alienării. Nu avem o relație foarte bună cu sinele, din punct de vedere metafizic, și nu o avem nici din punct de vedere tehnologic.

Devansându-și, mereu, propria cultură, tehnologia a fost dintotdeauna aliniată la magiile albe sau, mai rău, la magia neagră. Nu a existat niciodată o tehnologie care să fie primită fără o minimă suspiciune, fără interogații care să trimită la problema alienării sau măcar la chestiunea căderii în analfabetism, aculturalism, automatism social, consumerism. Chestiuni care trimit la prejudecata că noile generații se ocupă cu uitarea istoriei și cu negarea filonului comunitar, etnic, național. Pe lângă enorma energie risipită în timpul liber.

Un articol al domnului academician Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș – Bolyai din Cluj, publicat pe siteul amosnews.ro, pleacă de la ideea generoasă a apărării disciplinei istoriei în educația românească. Și nu puține sunt argumentele sale cu care aș fi de acord. Cred că istoria nu trebuie scoasă din ghiozdan.

Dar, pe alocuri, nu pot fi de acord cu anumite argumente ale domniei sale.

Amintesc aici doar două, cu riscul ruperii din context.

„Din păcate, trendul contemporan este de ignorare a trecutului omenirii, a experienței de viață a comunităților, mai ales a celor naționale.” Tot din păcate, nu pot fi de acord. Ne aflăm în plinul exercițiu al paradigmei digitalizării și al construcției marilor baze de date (big data). Documentul istoric nu a avut niciodată o relație mai bună cu arhivarea și patrimonializarea. Tehnologiile imprimă, în momentul de față, un nou suflu cercetării științelor umaniste și le cam scot din opoziția clasică în care le tot punem cu științele naturii.

Al doilea argument al domniei sale este ceva mai lung. Dar nu am cum să nu-l precizez în întregime: „Rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace. Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS” sau toate la un loc! Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică. Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință. Aici nu este vorba despre conflictul dintre generații, nici despre mitul vârstei de aur, nici despre nostalgia tinereții, ci de realism.”

Primul amendament pe care l-aș face ține de termenul generație: la care generație ne putem referi atunci când vorbim despre utilizatorii noilor tehnologii. De exemplu, prin simplificare, utilizatorii Facebook sunt cam 60% cu vârsta între 16 și 30 de ani și 40% cu vârsta între 30 și 90 de ani. Despre tehnologiile Google nu are sens să mai pomenesc: toată lumea folosește măcar aplicațiile de căutare (search) sau aplicațiile de poștă electronică (email). Alții mai folosesc și Google Drive măcar pentru a redacta proiecte sau pentru a scrie articole (pot da exemple și de istorici). Mai sunt aplicațiile de tip chestionar care sunt folosite în anumite demersuri cu miză de cercetare sociologică. Despre google maps aș vrea să amintescă măcar faptul că se folosește și la mapările arheologice.

Poate că argumentul dumneavoastră nu a fost îndeajuns de detaliat, dar nu mă pot abține să nu precizez faptul că vă bazați pe un sofism: haideți să spunem că e un sofism al ciocanului și haideți să credem că un ciocan poate face și fapte bune, măcar în mâna unui tâmplar.

Doriți să susțineți o știință, istoria, și respectul mi l-ați câștigat deja în acest demers, dar vă deplasați cu prea multă urgență într-o altă știință: antropologia digitală. Care apelează și ea, din când în când, la instrumentele istorice (istoria media, istoria limbii și a limbajelor, istoria comunicării și așa mai departe).

Pe de altă parte, istoricul are, astăzi, marea șansă de a face parte dintr-un fenomen pe care îl poate înregistra și direct, nu doar prin izvoare.

Chiar dacă e să faceți apologetica predării istoriei, nu puteți expedia atât de ușor specificul unei culturi (nu al unei generații). Ar fi cam cum era pe vremea mea în școală, când fiecare profesor venea la ore și spunea: știința mea, gândul meu sunt fundamentale și nu există altceva.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest