În binecuvântatul sat Lețcani, la 13 kilometri de Iași, noi credem în trei lucruri

Pe de altă parte, viața noastră ne obligă să mai credem și în demoni.

Credem în Moș Crăciun, mai ales atunci când ne lăudăm că se naște Doamne-Doamne prin fiul său Isus. Credem în procesiunea de Paște, atunci când Isus face toate lucrurile acelea frumoase prin care binecuvântează cozonacii. Lucrurile acestea fac parte din tradiție, din amintire, din tot ceea ce povestim cu bucurie, cu gândul bun. Fac parte din exercițiile spirituale cele mai importante ale unei comune arondate la E583.

Pe de altă parte, viața noastră ne obligă să mai credem și în demoni. Cum era pe vremuri, când tăbărau tătarii sau când înaintau turcii, credeam în dracul cotropirii, al birului, al limbajului ininteligibil. Credeam în inconsecvență, ne încredeam în bătaia vântului. Încă de la originile Moldovei, credeam în distribuția electrică: minciună și pârjol.

Stăm așa pe prispa civilizației și știm să spunem vorbele acestea de ocară: panseluțele să vă ia de energeticieni care ne rupeți totul în momentele voastre de mare corupție corporatistă.

Comuna Lețcani, la drumul european divizibil cu 11, cifra necuratului, pe un traseu energetic definit chiar OK, are următoarele bube, date de corupția voastră corporatistă: când cade curentul, mor mașinile de spălat (pentru că, în lipsa voastră de imaginație, chiar nu mai funcționează pe mangal), mor centrale termice, mor frigidere, hidrofoare, televizoare, calculatoarele nu mai joacă Solitaire și așa mai departe.

Deși nu vă interesează, toate costă mult și dau orice gospodărie din Lețcani peste cap în momentul în care se ard. Aghiuță să vă ia. Dacă voi aveți grozava impresie că vă faceți meseria cum trebuie, că sunteți ok față de toată această comunitate care la o avarie pierde venitul măcar pe jumătate de an, dacă voi sunteți în stare să vă oferiți scuze cu gândul la orice om care pierde în lunile de iarnă instalații de încălzire, aparate de spălat, televizoare sau calculatoare, dacă voi chiar credeți că sufletul vostru merge, tiptil, tiptil mai departe, să dea gândul bun peste voi și să nu vă ajungă blestemul nostru.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest